Monday, 30 November 2009

Cine a tras in noi in 1989?

Aceasta este intrebarea care ne framanta pe noi toti, chiar si pe cei care nu am prins acea perioada, dar mai ales pe cei care au prins acea perioada, si in special pe cei care au avut rude ranite sau chiar decedate in acele zile negre, dar si glorioase, din istoria Romaniei. Dupa 20 de ani, "Nasul" si ziarul Adevarul sunt singurii din televiziune care au avut curajul sa reconstituie filmul revolutiei si sa descopere cine a tras in revolutionari. Serialul inca nu s-a terminat si astept cu nerabdare ce vom afla la final. Totusi, nu e foarte greu de anticipat cine a ordonat asasinarea a sutelor de revolutionari, mai ales dupa 22 decembrie. Nimeni altul decat Ion Iliescu, acelasi personaj care a adus minerii in Bucuresti si a macelarit "intelectualii protivnici", in numele "luptei de clasa". Doar era comunist get-beget, nu? Pacat ca acest om, care demult ar fi trebuit sa fie istorie, sau mai bine zis sa putrezeasca intr-o inchisoare de la Gherla, Rahova sau Jilava, inca mai activeaza in politica si lucreaza in culise. De aceea, imi sustin postul anterior, votati Traian Basescu, sau mai bine zis NU votati Mircea Geoana, adica NU votati Ion Iliescu, deoarece Mircea Geoana nu este decat o marioneta, o papusa, in mana lui Ilici.

Votati Traian Basescu!

Ieri eram scarbit de clasa politica. Sunt in continuare. Dar imi dau seama ca daca raman neutru, daca nu votez, pot sa ajunga PSD-istii la putere. Cel mai mare pericol al Romaniei! Ne-am intoarce inapoi cu peste 20 de ani, in comunism mai exact. Acesti comunisti, KGB-isti, ucrainieni si rusi prin suflet si origine, nu ar trebui sa puna mana pe putere. Si sa ne ajute Dumnezeu sa nu puna. Ar fi sfarsitul Romaniei, sincer sa fiu. Ne-ar vinde la rusi, acesta este adevarul. Sa ajunga Ion Iliescu, cel care e in spatele tuturor mogulilor si comunistilor, la putere, ar fi cea mai mare greseala a natiunii. Asa ca sunt pus in postura de a alege intre doua rele. Si cel mai mic rau este pe departe Traian Basescu! Cu el voi vota. Intr-adevar, a promovat corupti si hoti si a adus Romania in criza, dar totusi, am avut libertate. Din contra, PSD-istii vor sa ne ia si libertatea. Pe langa aceste lucruri, Basescu a fost singurul presedinte a condamnat comunismul. Si pentru acest lucru, nu pot spune decat un singur cuvant: Respect!

Campanie electorala

Suntem in plina campanie electorala. Peste tot, numai politica. Politica, politica si iar politica. Toti au ceva cu Basescu, interese, alea alea (de parca ei ar fi mai buni). Toti o apa si-un pamant. Am pus si eu post ca sa fiu in trend, sau mai bine zis ca sa zic ca sunt scarbit de ce vad. Oricum clasa politica nu ne respecta. Asta e clar. Noi vrem respect, acesta este mesajul! Dupa 20 de ani, videoclipul de mai jos nu ar trebui sa existe, deoarece noi dorim un lucru cat se poate de simplu: Noi vrem respect!

L-am resuscitat!

Ce am resuscitat? Blogul. N-am mai pus demult. Dar voi pune in continuare, pentru ca sunt multe de spus in aceste zile. Azi e 30 noiembrie, mai sunt 6 zile pana la alegeri. La multi celor care poarta numele Andrei sau Andreea, deoarece am si eu doua colege pe care le cheama Andreea.